CURS  ”EXPERT ACHIZIȚII PUBLICE (SEAP)  – cod COR 214946 

Structura cursului:  40 ore   – 4 zile

  • Modul I   – NOȚIUNI GENERALE ȘI LEGISLATIVE
  • Modul II  – ACTIVITĂȚI SPECIFICE PENTRU PREGĂTIREA PROCEDURILOR PRIVIND ACHIZIȚIILE PUBLICE
  • Modul III – ACHIZIȚII PUBLICE: FORME, DOCUMENTAȚIE, PROCEDURI, FINALIZARE

Condiții :

  • studii superioare finalizate prin examen de licență (indiferent profilul de activitate)

Acte necesare la înscriere:

  • copie BI/CI
  • copie certificat de naștere
  • copie diplomă de studii (diplomă de licență)
  • copie certificat de căsătorie (pentru doamne dacă este cazul)

Informații despre data de începere a cursului, program, desfașurare, taxă de curs …..…aici 

Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 32 din data de 11.01.2017 iar în aplicarea prevederilor art. 179 lit. g) şi art. 187 alin. (8) lit. a)  Instrucțiunea nr.1 a președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice conține o serie de îndrumări cu privire la modalitatea în care pot fi stabilite și utilizate cerințe referitoare la studiile, pregătirea profesională şi/sau calificarea personalului, fie în procesul de calificare și selecție a operatorilor economici ce participă la procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică/sectoriale, fie ca parte a condițiior de implementare a contractului /acordului-cadru ce urmează a fi atribuit/încheiat, în acest din urmă caz existând posibilitatea formulării unor factori de evaluare asociați modului de organizare, calificarea și/sau experiența experților ce vor realiza efectiv activitățile ce fac obiectul respectivului contract.

Agenția Națională pentru Achiziții Publice a considerat necesar emiterea unei astfel de instrucțiuni, având în vedere dispozițiile paragrafului 94 din preambulul Directivei 2014/24/UE privind achizițiile publice, respectiv “…calitatea personalului angajat este relevantă pentru nivelul de performanță al contractului, autorităților contractante ar trebui, de asemenea, să li se permită să utilizeze drept criteriu de atribuire organizarea, calificarea și experiența personalului alocat executării contractului în cauză, deoarece acesta poate afecta calitatea executării contractului și, prin urmare, valoarea economică a ofertei… și totodată, luând în considerare interpretările date de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la aplicarea factorilor de evaluare ce asigură posibilitatea unei aprecieri calitative a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor ce au ca obiect prestații intelectuale, cum ar fi, de exemplu, serviciile de consultanță sau serviciile de arhitectură……….Textul actului normativ poate fi consultat pe site-ul ANAP la secțiunea Legislație sau accesând următorul link: http://anap.gov.ro/web/instructiunea-nr-1-din-11-01-2017-a-presedintelui-agentiei-nationale-pentru-achizitii-publice/

În acest context, vă oferim cursul Expert achiziții publice (cod COR 214946), adresat tuturor celor interesați să asimileze, gestioneze și utilizeze corect instrumentele achizițiilor publice.

Cursul vă oferă toate instrumentele necesare în acest sens:

  • vă familiarizează cu noile concepte introduse de noul pachet de legi 2016 în materie de achiziții publice;
  • cum veți fi consultat înainte de organizarea propriu-zisă a unei proceduri de achiziții;
  • motive de excludere, cum veți dovedi cifra de afaceri în domeniul contractului, experiență similară, precum și ce criterii de atribuire pot fi aplicate, și, deopotrivă ce va presupune justificarea unui preț aparent neobișnuit de scăzut;
  • cum veți oferta din punct de vedere tehnic, precum și cum veți răspunde unei solicitări de clarificări;
  • cum și când să notificați o acțiune sau o inacțiune a achizitorului, ca etapă premergătoare unei contestații.

Tematica Cursului Expert Achiziții Publice:

  • Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice;
  • Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale;
  • Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii;
  • Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor;
  • HG 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice la Legea 99/2016 (Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016);
  • HG 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice la Legea 98/2016 (Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016).
  • Prezentarea instituțiilor care interferează cu domeniul achizițiilor: ANAP, SEAP, CNSC
  • Platforma SEAP, Inregistrare SEAP, Simulare SEAP
  • Ofertă, Contract, Căi de atac

Ocupaţia de “Expert achiziţii publice” este o nouă ocupaţie, necesară în vederea aplicării corecte şi consecvente a tuturor prevederilor legale referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică şi/sau a acordurilor cadru de către autorităţile contractante.

„Expertul în achiziţii publice” analizează cerinţele legale şi are abilitatea de a înţelege corect, actele normative naţionale, aplicabile activităţilor desfăşurate de autorităţile contractante şi/sau aplicabile produselor şi/sau serviciilor și/sau lucrărilor ce urmează a fi achiziţionate.

„Expertul in achiziţii publice” sprijină şi consiliază personalul tehnic /economic de execuţie şi administrativ /juridic, în luarea unor decizii corecte privind achiziţionarea de produse / servicii / lucrări care să corespundă cerinţelor esenţiale prevăzute de legislaţia aplicabilă, în condiţii de deplină legalitate. În acest sens, expertul în achiziţii publice acordă consultaţii, la cerere, individuale sau în grup, pentru problemele apărute în instituţia respectivă, la însuşirea şi implementarea legislaţiei aplicabile.

Activităţile desfășurate de Expertul în achiziţii publice :
– planifică achiziţiile publice
– iniţiază şi lansează proceduri de achiziţii
– derulează şi finalizează procedurile de achiziţii publice
– administrează contractele

Competențele cursului Expert achiziţii publice sunt:

  • Comunicarea interpersonală.
  • Perfecţionarea pregătirii profesionale.
  • Utilizarea calculatorului.
  • Coordonarea muncii în echipă.
  • Negocierea în cadrul procedurilor de atribuire.
  • Elaborarea documentelor de specialitate.
  • Analizarea legislaţiei aplicabile specifice.
  • Acordarea consultanţei de specialitate.
  • Planificarea achiziţiilor publice.
  • Derularea procedurilor de atribuire.
  • Finalizarea procedurilor de atribuire.

IMPORTANT !!!

  • La sfârșitul acestui curs, în urma examinarii finale, se eliberează Certificat de absolvire pentru ocupația Expert Achiziții Publice, însoțit de Supliment descriptiv pentru competențe.
  • Certificatele se eliberează în conformitate cu OG 129/2000 republicată, în baza autorizației emise de MMPS.
  • Costul oricărui curs de formare, autorizat MMPS, se poate deduce din impozitul pe profit / venit conform art 34 din OG 129/2000, republicată care prevede că “societățile comerciale, companiile, societățile naționale, unitățile cooperatiste, regiile autonome și alte instituții pot efectua cheltuieli pentru formarea profesională a salariaților, cheltuieli care se deduc, după caz, din impozitul pe profit sau din impozitul pe venit”.
  • Informații despre data de începere a cursului, program, desfașurare, taxă de curs detalii…..…aici 

[box] Persoanele din alte localități pot participa la curs în sistem ID (invățământ la distanță). Pentru mai multe detalii referitoare la modul de desfăsurare, vă rugăm să ne contactați telefonic. Finalizarea cursului și obținerea certificatului MMPS – se realizează în urma parcurgerii unei pregătiri intensive la sediul nostru și examinare MMPS……detalii aici  [/box]

Vă așteptăm cu drag.